Cum mă lupt eu cu procrastinarea

10/23/2016

*acel moment când, după ce nu scrii pe blog timp de 100 de ani, când o faci în sfârșit vorbești despre cum nu scrii*

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când știu că am ceva de făcut, prefer să folosesc timpul pentru a găsi scuze care mai de care mai creative, în loc să mă așez frumos la birou și să mă pun pe treabă. Asta se reflectă negativ în cam singura arie a vieții care mă preocupă momentan, anume școala (bine, și în activitatea de pe blog, care tocmai de asta nu există). În loc să vin de la liceu și să mă apuc de teme, proiecte, învățat și lucrat suplimentar, caut tot felul de mici activități auxiliare cu care să îmi umplu timpul: mai o măslină, mai un pui de somn, adăugăm și cititul celor mai noi 100 de postări de pe subredditurile pe care le urmăresc... Mă țin, totuși, de programul pe care l-am stabilit de la începutul anului, dar cu greu.

Din păcate nu sunt genul ăla de persoană care se lasă motivată de ideea că totul va fi mult mai ușor în viitor dacă lucrez destul acum. Nup, pentru mine motivația trebuie să vină, cumva, din exterior. Și, cum nu pot angaja pe cineva să-mi spună non stop să lucrez și să-mi dea o ciocolată la finalul zilei ca premiu, a trebuit să fac rost de câțiva factori externi pe care să îi pot administra singurică și care să mă convingă că o problemă de fizică e mai importantă decât adunatul de followeri pe tumblr.
Iată, deci, cum mă lupt eu cu lenea:

1. Mă gândesc la binele copacilor
Forest este o aplicație extrem de drăguță pentru smartphone și computer, care reușește să mă țină departe de tentația jocurilor și a tuturor site-urilor minunate și complet inutile pe care risc să pierd vremea. Cum? Punând la bătaie viața unor bieți copaci virtuali nevinovați.
De fiecare dată când vreau să lucrez, îmi setez un interval de timp în care nu vreau să fiu distrasă de computer/telefon. În timpul ăla, aplicația asta începe să crească un copăcel, care însă e omorât cu multă cruzime dacă îndrăznesc să intru pe vreo altă aplicație. Se pot seta, evident, excepții, ca să nu înnebunească nicio rudă că nu răspund timp de o oră la mesaje/ ca să nu omită telefonul să-mi amintească să iau vitaminele.
Practic, aplicația asta îți interzice să folosești orice altă aplicație care te poate distrage de la făcut chestii utile într-un interval de timp setat de tine.


2. Mă gândesc la aspectul agendei mele
De agendă încă n-am apucat să vorbesc pe larg (deși, doamne, o iubesc pasional), dar vă pot zice că mă ajută mult în bătălia împotriva procrastinării. Scriu în ea, zilnic, un număr relativ mic de obiective pe care trebuie să le îndeplinesc. La finalul zilei, bifez ce am reușit să fac. Și nu știu dacă sunt eu mai ciudată sau ăsta e un fenomen care li se aplică tuturor, dar parcă mi-e rușine de mine și mă apasă pe conștiință să știu că n-am reușit să bifez mare lucru dintr-o listă, orice listă. Arată urât și se simte urât.
*Pe lângă bătut obrazul conștiinței, agenda ajută și la setarea unor obiective rezonabile zilnice, care să împiedice adunarea multor sarcini care trebuie rezolvate într-un timp scurt (e mai ușor și eficient să înveți zilnic 10 minute la biologie decât să înveți o oră în ziua dinaintea testului).

3. Îmi fac gânduri negre
Dacă motivația pozitivă nu merge, o folosesc pe cea negativă. Pentru mine, „Dacă nu faci asta nu intri la facultate/riști să pici bacul/moare pisica” e muuult mai puternic decât „Dacă faci asta, viața va fi roz și pisica fericită și hei, vei fi mândră de tine”. Să mă gândesc la consecințele negative mă bagă în priză mult mai ușor decât să îmi imaginez avantajele. Cumva, gravitatea a ceea ce se poate întâmpla dacă nu îmi îndeplinesc obiectivele mă sperie mai mult decât m-ar bucura urmările pozitive ale îndeplinirii acelor obiective.

4. Apelez iar la conștiință
Dacă agenda mă face să mă simt prost că nu am îndeplinit niște misiuni specifice unei anumite zile, Loop îmi suflă în ceafă în ceea ce privește ritualurile zilnice. Din nou, parcă mă zgârie pe creier să știu că într-o zi nu am bifat culcatul la o oră decentă/lucratul suplimentar/cititul a cel puțin 10 pagini, fiindcă îmi spun că orice persoană cu viața cât de cât în ordine ar trebui să poată îndeplini toate sarcinile alea zilnic. În plus, dacă te forțezi să faci o anumită activitate în fiecare zi, cică ea îți intră în reflex după un timp, so there's that.

5. Iau pauze
Am mai spus asta pe aici: pauzele sunt necesare. După ce lucrez ceva mai mult de o oră fără întrerupere, intervine o epuizare psihică, așa zisa senzație de burnout. Când se instalează ea, cu îndoielile de sine și durerile de cap aferente, productivitatea pe ziua respectivă e dusă oficial. Așadar, o pauză de 5-10 minute la fiecare 45 de minute lucrate e nu doar binevenită, ci vitală pentru a nu pierde tot cheful de treabă. Pentru mine, cea mai ok chestie de făcut în pauze e să pap ceva dulce, atât ca o recompensă pentru că am lucrat conștiincios, cât și ca un mic ajutor pentru creier.


Astea sunt principalele metode prin care mă lupt eu cu lenea cea de toate zilele. Dacă nu le cunoșteați, încercați-le, poate vă salvează ore bune de somn înainte de deadline-uri sau teste. Dacă știți și altele, împărtășiți-le cu cei care încă nu au câștigat bătălia finală (eu).

You Might Also Like

0 comments

Share your opinion!