events

Despre teatru - Sectorul S

10/25/2016

De când eram mică, mică de tot, m-a pasionat ideea de teatru. Primul meu rol a fost, chit că eram (și încă sunt) fată, Nică. Aveam 5 ani, o voce stridentă și eram tunsă băiețește, deci era clar că rolurile colegelor de la grădiniță nu mi s-ar fi potrivit în veci, întrucât numai a prințesă sau a zână nu aduceam. M-am prezentat, așadar, în costum popular, cu o căciulă care îmi dubla înălțimea, și am recitat frumușel pasajul în care Nică fură cireșe și suportă consecințe deloc drăguțe. Aplauzele publicului (format din părinți care ovaționau doar-doar s-o termina totul mai repede ca să ajungă în sfârșit acasă să se odihnească) m-au fermecat. Adăugând la plăcerea de a fi în centrul atenției faptul că, actor fiind, ai costume frumoase și nu trebuie decât să spui ceva reținut pe de rost... îmi găsisem cariera.

ro

8 lucruri pe care nu le știați despre inițiativa Coaliției pentru Familie

10/24/2016

Cu toții ați auzit, probabil, de demersul Coaliției pentru Familie, care urmărește modificarea definiției familiei în Constituție, pentru a interzice, astfel, căsătoria între persoanele de același sex. Există, însă, și informații ascunse de Coaliția pentru Familie, care păstrează aceste adevărate bombe informaționale pentru un moment propice, căutând să răstoarne decisiv balanța în favoarea modificării Constituției. Iată ce am aflat până acum:

high school

Cum mă lupt eu cu procrastinarea

10/23/2016

*acel moment când, după ce nu scrii pe blog timp de 100 de ani, când o faci în sfârșit vorbești despre cum nu scrii*

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când știu că am ceva de făcut, prefer să folosesc timpul pentru a găsi scuze care mai de care mai creative, în loc să mă așez frumos la birou și să mă pun pe treabă. Asta se reflectă negativ în cam singura arie a vieții care mă preocupă momentan, anume școala (bine, și în activitatea de pe blog, care tocmai de asta nu există). În loc să vin de la liceu și să mă apuc de teme, proiecte, învățat și lucrat suplimentar, caut tot felul de mici activități auxiliare cu care să îmi umplu timpul: mai o măslină, mai un pui de somn, adăugăm și cititul celor mai noi 100 de postări de pe subredditurile pe care le urmăresc... Mă țin, totuși, de programul pe care l-am stabilit de la începutul anului, dar cu greu.