Recenzie ♣ Magazinul de sinucideri, de Jean Teulé

7/19/2015


Într-un viitor îndepărtat, în Orașul Religiilor Dispărute, pentru a scăpa de deziluziile zilnice aduse de viață, poți apela la Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache, unde poți găsi toate cele necesare unei sinucideri elegante, personalizate, teatrale, care să-ți facă cinste. Poți alege între căile tradiționale - pistoale cu un singur glonț, funii cu lațul gata făcut - și cele mai... creative, precum un cocktail letal, harakiri, sărutul morții sau kitul de sinucidere Alan Turing.
Toți membrii familiei - numiți după sinucigași celebri - sunt de părere că viața e ceva tare trist și că trebuie curmată cât mai repede cu putință. Toți, cu excepția băiatului cel mic, Alan, care e o fire extrem de veselă și optimistă. Încetul cu încetul, sumbrul Magazin de sinucideri tinde să devină un colț plin de viață și luminos, comerțul cu lipsă de speranță ducându-se de râpă...




În viitorul ușooor distopic al cărții, oamenii cad de pe acoperișurile turnurilor ca frunzele din copaci toamna, ploaia e acidă, stratul de ozon nu mai e deloc, deșerturile s-au extins, iar în America singurele forme de viață au rămas lichenii... Cum să nu vrei să mori?
Ideea asta e speculată de familia Tuvache cu al ei Magazin de sinucideri, care are o afacere înfloritoare, oferind tuturor dornicilor metode eficiente și creative de a-și încheia socotelile cu viața. Și sunt tare mulți dornici.


Totul e întunecat și sumbru - exact cum ar trebui să fie, după părerea familiei Tuvache - până la nașterea micuțului Alan, extrem de energic, politicos și înspăimântător de vesel. Într-un cuvânt, o pacoste, rezultată dintr-un prezervativ spart. Acesta ruinează cu perseverență afacerea familiei, înlocuind bomboanele cu cianura cu unele bune, convingând clienții că viața e frumoasă și stricând chiar și sforile pentru spânzurat. Părinții sunt exasperați, neînțelegând cum de Alan are o asemenea personalitate, comparativ cu frații lui mai mari (care, deși leneși, deprimați și sadici, adică perfecți, au și ei problemele lor) și nebănuind răsturnarea de situație ce urmează a se petrece în familie.
Fața de psihopat a ăluia mic though...
Am citit cartea în vreo două ore, pentru că are sub 120 de pagini și stilul în care e scrisă e accesibil. Ideea e cât se poate de originală, un plus fiind reprezentat de faptul că - riscând să pară un pamflet sinistru - situația e abordată în permanență cu umor, deși sinuciderea nu e cel mai amuzant subiect. Un adaos interesant e apariția, în cadrul capitolelor, a unor fraze scrise cu ajutorul unor versuri din poezii celebre, versuri de existența cărora m-am prins după ureche, pentru că nu sunt semnalate în niciun fel. Chiar cred că s-au potrivit în pasajele în care au fost plasate.

Povestea e drăguță, nu te dă pe spate, dar îți aduce cu siguranță un zâmbet pe buze. Alan e un puști adorabil, neînvins în optimismul său și plin de idei geniale care salvează ziua... într-un sens bun atât pentru el, cât și pentru familia lui (deși aceasta nu e mereu dispusă să recunoască asta, în special tatăl). Cu un frate chinuit de dureri atroce de cap și o soră deprimată, Alan are mai mult de lucru în sânul familiei decât în magazin, pentru că potențialii sinucigași sunt mult mai cooperanți decât propriile lui rude și se agață repejor de ideile băiatului despre cum poate fi trăită viața.

Fiind o carte micuță, nu sunt foarte multe de zis, acțiunea fiind destul de concentrată, iar personajele nu prea aprofundate. Însă am să dedic un paragraf finalului. De obicei, cărțile de genul ăsta, micuțe și drăguțe, ușor superficiale, sunt previzibile indiferent de originalitatea premizei. Și cartea de față a fost la fel... până la ultima propoziție. Adică eu vedeam că se termină cartea și lucrurile sunt lăsate puțiiin în aer - pentru cei care au citit, vedeți ce am făcut, vedeți vedeeeți? -, dar nu mă așteptam la o asemenea încheiere. Era, de fapt, ultima chestie la care mă puteam gândi. În retrospectivă, logica după care a ales autorul acest final e ușor de dedus, variantele fiind multiple. Preferata mea e aceea conform căreia Alan e un troll maxim și desăvârșit. Indiferent de ceea ce a fost în capul autorului, cert e că acea ultimă propoziție demonstrează o ironie de un rafinament genial, un umor de cea mai înaltă calitate. Aplauzele mele.

Recomand cartea asta tuturor pentru că se citește rapid, ușor, acțiunea e fluidă, capitolele scurte, poantele bune și multe (deși potrivite celor care apreciază cât de cât umorul sadic, tip glume cu bebeluși) și, în plus, e imprevizibilă, ceea ce îi aduce puncte în plus. De asemenea, nu există riscul să afecteze persoanele mai sensibile, pentru că de altfel destul de delicatul subiect al sinuciderii nu e abordat într-o manieră care să deranjeze.
Singurele dezavantaje ale cărții ar fi ușoara superficialitate (deși, din nou, pentru cei sensibili e un avantaj) și faptul că, din cauza mărimii, personalitățile personajelor nu sunt foarte bine conturate, iar acțiunea nu e prea complexă(dar compensează prin multele răsturnări de situație).


Nota: 3.5/5

You Might Also Like

3 comments

  1. Frumoasă recenzia. Am văzut și eu cartea, pare ușor de citit și drăguță. :D Mulțumim!

    ReplyDelete
  2. Cu cât îți citesc mai mult din recenziile pozitive, cu atât vreau să încerc mai multe cărți. Nu știam cu exactitate despre ce e vorba în cartea asta, dar acum că știu pare așa interesantă! Cred că mi-ar plăcea, așa că sper că o voi încerca relativ curând. Dacă nu, oricum titlul mi-a rămas în memorie și va exista un moment...

    ReplyDelete
  3. Frumoasă recenzie! Vreau și eu să citesc cartea. :3

    ReplyDelete

Share your opinion!