Recenzie ♣ Mitago, de Robert Holdstock

6/22/2015

Îmi amintesc bine că eram la o națională acum doi ani, la cantină, cu doi prieteni și încă un amic mai mic și îndepărtat (în spațiu). După o conversație fascinantă între ei, legată de Stăpânul Inelelor, la care eu m-am uitat ca mâța-n calendar - încă nu mă pot convinge să mă apuc de trilogia asta -, amicul cel îndepărtat ne-a întrebat dacă am citit Mitago și a început să explice cum stă treaba cu această carte, complet absorbit de măreția și unicitatea ei. Spre rușinea mea, am uitat de ea timp de doi ani, dar amintirile au revenit când am văzut-o pe raftul unei librării și am decis să o cumpăr. Cea mai bună decizie din ultimul timp.




Familia Huxley trăiește într-o casă aflată la marginea pădurii Ryhope. După moartea lui George Huxley, ce dispărea adesea în pădure pentru luni întregi, unul din fiii săi rămâne în casă, hotărât să afle ce i-a ocupat tot timpul tatălui, atât de absent din sânul familiei. Celălalt fiu pleacă la război și, la întoarcere, își găsește fratele într-o stare cel puțin ciudată, asemănătoare cu cea a tatălui decedat.
Misterele pădurii Ryhope, rămasă intactă încă din era glaciară, devin o preocupare obsedantă, fiind legate, în amintirea băieților, de disparițiile tatălui, de jurnalul acestuia și de ființele stranii ce populează pădurea.

Mitago este primul volum din cele șapte ale seriei, o serie nemuritoare a literaturii fantasy.



Nu vă lăsați descurajați de partea cu ”șapte volume”, acesta e central, restul sunt adiacente, cu scurte povestiri legate de pădure. Există și două continuări cu - aproximativ - aceleași personaje ca în Mitago, încă una cu doar unul-două personaje comune, dar am decis că pe acelea nu vreau să le citesc. Pur și simplu nu vreau să spulber magia cărții ăsteia și finalul, care mi s-a părut perfect exact așa cum e.

Îmi e teamă să nu scap vreun spoiler în cadrul recenziei ăsteia, pentru că mă gândesc la cum ar fi fost cartea asta pentru mine dacă știam... orice despre ea dinainte și îmi spun că sigur n-ar fi fost la fel de fermecătoare. În mod evident, acțiunea e centrată în jurul misterului din pădure, care a acaparat viața lui George Huxley și, mai nou, și pe a copiilor săi. Misterul ăsta este mindblowing, extrem de bine gândit și dezvoltat, cât se poate de original și absolut fascinant. Dacă vă ajută cu ceva, autorul este comparat cu Tolkien, așadar e clar că în carte apar idei ce demonstrează o imaginație... să zicem nestăpânită.


Să o luăm cu începutul. Titlul se referă la creaturile ce alcătuiesc misterul mai sus menționat. Cuvântul mitago provine din încrucișarea cuvintelor ”mit” și ”imagine”, fapt ce va căpăta sens relativ repede în timpul lecturii, pentru că mărețul secret al pădurii Ryhope - ce pare a avea o suprafață de doar câțiva kilometri pătrați, fiind, de fapt, un univers paralel ce se mărește cu cât cineva înaintează mai mult - este explicat în primele 50 de pagini (însă toate valențele sale și ce se petrece de fapt în pădure e mult mai fascinant decât simpla explicație).

După cum se înțelege din titlu, în carte apar și trimiteri la mitologie. Brace yourselves, urmează încă un paragraf în care mă minunez de imaginația autorului. Mitologia utilizată în carte nu e a unei anumite culturi, ci culege elemente din toate culturile lumii și le folosește într-un mod original și, în ciuda aparențelor, deloc tras de păr. Inițial, aflând ce amestec au diversele personaje mitologice în acțiune, mi-am zis că e prea de tot, dar am fost curând prinsă de firul narativ și am realizat că toate personajele acelea îi dau un farmec deosebit cărții și o fac unică într-un sens tare bun al cuvântului.

Deși am zis că nu dau spoilere, nu pot să nu vorbesc puțin despre povestea de dragoste ce apare, la un moment dat, în roman. În general nu sunt de acord cu prea multe siropoșenii în fantasy-uri/SF-uri, pentru că mi se pare că acaparează acțiunea, știrbind din frumusețea și originalitatea lumii create în favoarea unei relații pe care o putem găsi și într-un romance de rând, adică, practic, eliminând chiar esența acestor genuri. Aici, însă, iubirea nu apare doar așa, ca să fie, ci e un instrument folosit tare abil de autor, care a introdus prin intermediul personajului feminin - cel puțin neobișnuit - o serie de emoții care să prindă cititorul și mai mult în acțiune, făcându-l să relaționeze cu personajele la nivel sufletesc. La un moment dat, curiozitatea e parțial înlocuită de afecțiune pentru personaje și relația dintre ele, atât de frumos dezvoltată, cititorul ajungând să continue lectura pentru a vedea dacă îndrăgostiții se regăsesc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți (aici trebuie să menționez, din nou, finalul absolut minunat scris). Ceva de genul se întâmplă și în Urzeala Tronurilor (de unde și avertismentul conform căruia nu trebuie să te atașezi de vreun personaj, că sigur îl omoară Martin), dar la un nivel mult mai mic.

Vorbind de personaje, mi-a plăcut faptul că toate au fost bine conturate, cu bune și cu rele și, în mod surprinzător, lăsând impresia că sunt umane, fapt care era firesc pentru frații Huxley, însă pentru creaturile din pădure a fost o întorsătură neașteptată. Acțiunea e bine dezvoltată și ea și, deși uneori evenimentele pot părea puțin exagerate, se dovedesc a fi mereu bine plasate și de efect.


Nota: 5/5, din tot sufletul

You Might Also Like

1 comments

  1. Ai un tag de la mine :) http://visepierduteintrestele.blogspot.ro/2015/06/the-disney-song-book-tag.html

    ReplyDelete

Share your opinion!