Skip to main content

Recenzie ♣ Diana cu vanilie - The Book, de Diana Sorescu




Această carte e dedicată Dianei Sorescu (1987-2013), o jurnalistă plecată dintre noi la doar 26 de ani. Cu o experiență de 7 ani în lumea scrisului, Diana a debutat în presă încă din adolescență, simțind o reală pasiune pentru acest domeniu. De-a lungul timpului, a lucrat la diferite publicații, precum Unica, Miresici, Tonica și în cadrul posturilor de televiziune ProTv și Antena 3.

Diana era cunoscută de către cititori și apropiați drept Diana cu vanilie, numele blogului ei, un blog despre oameni și viață, despre lumea înconjurătoare. Această carte reunește gândurile împărtășite de Diana pe blogul ei.






Diana cu vanilie este, după cum probabil știți deja, o carte alcătuită din textele culese de pe blogul Dianei Sorescu de către prietenii ei. Cartea e un omagiu adus jurnalistei post mortem, un gest frumos... cu atât mai frumos cu cât nu a fost ideea ei (la tine mă uit, Tudor Chirilă).

E o lectură ușoară, în vreo două ore a fost gata. E draguțică, nu chiar profundă... mai deloc, de fapt, o carte bună când nu aveți altceva de citit. E împărțită în patru părți - împărțire de prisos, dat fiind faptul că aceleași păreri se repetă în cadrul fiecărei categorii, diferența fiind, ca să zic așa, ”ambalajul”. Mă deranjează câtă hârtie s-a irosit pentru aranjarea în pagină, mai ales în cazul poeziilor de câte 10 vorbe care ocupau toată pagina.

Primele câteva texte sunt chiar bune, creând iluzia că toată cărțulia va fi așa. Din păcate, după începutul reușit, lucrurile au luat-o în jos lin, dar hotărât, și au rămas pe lângă nivelul mării. Da, știu, de morți nu se vorbește de rău, însă eu critic scrierile, nu persoana în sine (care, de altfel, se vede că a călătorit mult și că avea o viață împlinită). Eu cred că Diana nu și-ar fi apreciat postările ca fiind demne de o carte, iar dacă ar fi făcut-o, nu le-ar fi ales pe cele ce apar în prezentul volum, deoarece sunt repetitive, vorbind de multe ori despre același lucru și - culmea! - contrazicându-se uneori.
Dat fiind faptul că au apărut, inițial, pe blog, mi s-a părut interesant stilul de a scrie al Dianei. Am și eu blog și n-aș putea să mă exprim atât de poetic/teatral, deși, până la urmă, fiecare se diferențiază prin câte ceva pe blogosferă. Zăbovind asupra poeticului, cred că poeziile au scăzut, în ochii mei, ratingul cărții cu cel puțin un punct, încercând să fie moderne, cu rimă albă și sens imposibil de deslușit (sau superficial, după caz).

N-am rezonat aproape deloc cu ideile Dianei, dar le-am respectat, așa superficiale cum mi-au părut. În afară, poate, de cea în care se plânge de cât de nașpa sunt homosexualii și cum vor influența în rău viitoarele generații. Venit după alte texte scrise tot de ea, ăsta mi s-a părut enervant atât din cauza ideii, cât și pentru că, datorită superficialității deja amintite, Diana nu prea era în măsură să dezbată un asemenea subiect.

Pentru cei - deși tind să cred că mai bine aș zice cele - care vor totuși să citească această carte, mânați de toate recenziile pozitive din blogosferă (serios, fraților, sunt singura căreia nu i-a plăcut?), pot face un mic rezumat al temelor abordate: femei proaste, femei deștepte, dar rele, casnice, bărbați buuuni, bărbați cu burtică, iubire, prietenie falsă, trăsături urâte de caracter și... cam atât. Asta în părțile de mijloc. Prima parte, după cum am mai spus, a fost drăguță. Cât despre poezii... cai de diferite forme și mărimi, lacrimi, îngeri, cer, iubire, dezamăgire și iar cai. Key words.
Așadar, dacă vreți să citiți un mic jurnal de gânduri random și nu vreți să faceți asta pe blogul autoarei - poate vă interesează doar ce e în carte, sau poate coperta vă place într-atât încât să o vreți în bibliotecă -, sfatul meu nu e să aveți așteptări prea mari. Gândurile Dianei nu sunt nici filozofice, nici incredibil de complexe, doar umane și, probabil, destul de relatable, ceea ce v-ar putea gâdila puțin orgoliul. E demn de menționat că se pot scoate niște citate bune pentru Facebook din carte, deci dacă vă pasionează treaba asta, dați-i înainte.



Nota: 2/5, început bun, se pot scoate multe citate (asta pentru cei cărora le place să se laude cu ce mai citesc pe Facebook), ușor amuzantă uneori


Comments

  1. Tocmai am terminat aceasta carte si mi s-a parut dragutica, dar parca mai mult mi-a placut stilul lui Tudor :D

    ReplyDelete

Post a Comment

Share your opinion!

Popular posts from this blog

Cum stă treaba cu liceul - Ghid pentru boboci

Cică e nașpa să fii boboc: râd ăia mari de tine, apar profesori noi, materii noi, dubioșenie maximă, plus naiba-știe-ce colegi de să te arunci pe geam și mai multe nu. Unele chestii sunt zvonuri, altele nu. Articolul ăsta vine din experiența mea cu minunata clasa a IX-a, modificat puțin după clasa a X-a, parte din seria articolelor mutate de pe vechiul blog. Cred că sunt destui elevi care trec într-a IX-a cărora le-ar plăcea să afle cam ce e adevărat și ce nu din ceea ce au auzit.

Recenzie ♣ Magazinul de sinucideri, de Jean Teulé

Într-un viitor îndepărtat, în Orașul Religiilor Dispărute, pentru a scăpa de deziluziile zilnice aduse de viață, poți apela la Magazinul de sinucideri al familiei Tuvache, unde poți găsi toate cele necesare unei sinucideri elegante, personalizate, teatrale, care să-ți facă cinste. Poți alege între căile tradiționale - pistoale cu un singur glonț, funii cu lațul gata făcut - și cele mai... creative, precum un cocktail letal, harakiri, sărutul morții sau kitul de sinucidere Alan Turing. Toți membrii familiei - numiți după sinucigași celebri - sunt de părere că viața e ceva tare trist și că trebuie curmată cât mai repede cu putință. Toți, cu excepția băiatului cel mic, Alan, care e o fire extrem de veselă și optimistă. Încetul cu încetul, sumbrul Magazin de sinucideri tinde să devină un colț plin de viață și luminos, comerțul cu lipsă de speranță ducându-se de râpă...

Recenzie ♣ Slujitorii regelui, de Mireille Calmel

Ma depaseste legatura dintre rege si orice se intampla pe aici, bietul om apare mentionat in doua-trei pagini, fapt complet irelevant avand in vedere ca ani intregi trec in cam tot atatea.



Londra, anul 1696. Deghizată în băiat de la șapte ani, pentru a putea primi o educație, Mary trăiește ca o fugară, fiind urmărită de unchiul ei, care vrea să o ucidă. Întâlnind oameni din toate păturile sociale în aventurile sale, Mary câștigă încrederea tuturor, ajungând până la curtea regelui Iacob, dominată de intrigi și comploturi. Acolo, ea speră să descopere secretul pandantivului furat de la unchiul ei și a comorii a cărui cheie este acesta.